Bună!
Mă bucur că ești aici! Eu sunt Diana, fotograful din spatele studioului Fotografie deLeagăn. Acum 11 ani, am pășit timid către lumea minunată a fotografiei de copii și familie, iar de atunci am clădit, pas cu pas, un univers tare frumos, plin de zâmbete, iubire și amintiri valoroase. Studioul deLeagăn este un loc deosebit, unde fiecare zi aduce bucurie și satisfacție, dar și multe provocări, fiind o muncă creativă, însă complexă.
Treaba pe care o facem aici este frumoasă și relaxată, dar presupune, în același timp, multă dedicare, perseverență, atenție la detalii și, mai presus de toate, un suflet cald. Dacă vrei să faci parte dintr-o lume de poveste, într-un mediu liniștit și vesel, unde stresul, nerecunoștința și nemulțumirile nu își au locul, atunci poate că vei fi mâna mea dreaptă!
Caut pe cineva care să mă sprijine în munca de zi cu zi, să mă ajute să gestionez agenda și să mențină o parte din relațiile cu clienții noștri, alături de alte responsabilități esențiale. Îmi doresc o persoană care apreciază stabilitatea, care își dorește să facă parte din familia deLeagăn pe termen lung și care este gata să pornească alături de mine într-o călătorie plină de magie și aventuri.
Fotografia ne poartă nu doar în studio, ci și în locuri minunate, unde surprindem amintiri în lumina caldă a apusului – fie la mare, la munte, pe câmpuri de lavandă sau în alte meleaguri fermecătoare. Să descriu în cuvinte tot ce înseamnă această meserie este imposibil. Dar te invit să deschizi ușile, să intri și să te convingi că există pe acest pământ o lume plină de magie.
Dacă îți dorești să faci parte dintr-un mediu plin de căldură și să lucrezi într-un loc unde fiecare zi aduce zâmbete, te rugăm să ne trimiți CV-ul tău.
Abia așteptăm să stabilim o întâlnire și să te cunoaștem!
Îți vom povesti cu drag mai multe despre fotografia deLeagăn și toate proiectele noastre, actuale și viitoare.
Cu entuziasm,
Diana și Andrei
Program
Luni – Sambata 9:00 – 16:00
Telefon: +40741.266.193
Email: hello@fotografiedeleagan.ro
Adresa: Str. Erou Iancu Nicolae nr. 103,
Pipera, Voluntari